Piața Nordului este un proiect de regenerare urbană pe care l-am inițiat în anul 2023, cu scopul de a transforma parcarea centrală din Darabani, dintr-un spațiul pentru mașini, într-un loc pentru oameni. O dată pe an, cu ocazia festivalului Zilele Nordului, parcarea devine Piața Nordului: mașinile dispar pentru a face loc unui loc de întîlnire pentru dărăbăneni și vizitatori. Peste 100 de arbori și arbuști, bănci și mese, spații de joacă pentru copii, gradene și spații pentru întîlniri, dezbateri, concerte și proiecții de film – Piața Nordului devine astfel unul dintre cele mai iubite locuri din oraș.
Leave a Reply