Prima Școală

Cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, al Societății de Studii Istorice din România, al Primăriei Darabani și al mai multor parteneri privați, în 2020 începem reconstrucția primei școli sătești de stat din Moldova.

Şcoala din Darabani a fost înfiinţată în toamna anului 1841 pe cheltuiala marelui logofăt Theodor Balș, care deţinea la acea vreme şi moşia Darabanilor. Aceasta a fost prima școală sătească din Moldova care nu era administrată de curțile boierești, ci de Epitropia Şcolilor din Moldova, un fel de Minister al Învăţământului din zilele noastre. În anul 1964 școala a fost declarată monument istoric, dar după ’90 a fost lăsată în paragină, pentru ca în anii 2000 ruinele ei să se prăbușească de tot.

Ce ne-am propus să facem

Ne-am propus să reconstruim #PrimaȘcoală folosind numai tehnici și materiale tradiționale, implicând specialiști în patrimoniu, studenți la arhitectură, elevi din Darabani și meșteri din regiune într-un proiect de educație de patrimoniu și de redescoperire a memoriei locului.

Vom crea un spațiu interactiv pentru educație culturală, istorică și de patrimoniu pentru elevii școlilor din Darabani și din regiune. Odată reconstruită, #PrimaȘcoală va deveni secție a Muzeului Nordului, înființat în 2014 la Darabani de către Asociația Nord și Primăria din localitate, urmând să găzduiască nu doar o expoziție permanentă dedicată istoriei învățământului rural din Moldova, ci și o serie de activități educaționale realizate în colaborare cu școlile din zonă.

Nu în ultimul rând, #PrimaȘcoală de oferă ocazia de a cerceta și documenta tehnicile de construcție specifice secolului al XIX-lea, pe de o parte, precum și istoria învățământului rural din Moldova, pe de altă parte. Aceasta din urmă va fi adunată într-un volum pregătit de către Societatea de Studii Istorice din România.

#PrimaȘcoală va deveni apoi una dintre scenele de bază ale festivalului Zilele Nordului și o locație tradițională pentru activități culturale și educaționale în Nord.

Ce am reușit pînă acum

Cu toate greutățile organizatorice generate de starea de urgență și starea de alertă de după declanșarea pandemiei de COVID-19, în 2020 am organizat mai multe întâlniri de lucru între partenerii proiectului, dintre care unele la fața locului, am creat un manual de identitate vizuală pentru #PrimaȘcoală și am realizat proiectul tehnic necesar demarării lucrărilor. De asemenea, am redactat studiul istoric pentru fundamentarea reconstruirii clădirii.

Studiul istoric de fundamentare a fost realizat de către compania Proiect Botoșani, partener al proiectului #PrimaȘcoală, și poate fi consultat aici.

Proiectul tehnic a fost realizat de Bianca Romaș, voluntar Nord, sub îndrumarea și cu sprijinul aceleiași companii Proiect Botoșani, și este disponibil aici: PT Pg 1 și PT Pg 2.

În cadrul festivalului Zilele Nordului am organizat o întâlnire de lucru pentru corelarea activităților proiectului: realizarea proiectului tehnic și a calendarului de lucrări, realizarea cercetării istorice și pregătirea activităților de implicare a comunității și de diseminare a proiectului. Alte întâlniri de lucru au avut loc online sau față în față de-a lungul toamnei. La discuții au participat Mihai Tulbure (OAR Nord-Est, Proiect Botoșani), Dorin Dobrincu (Societatea de Studii Istorice din România), Eugen Pănescu (arhitect, Uniunea Europeană a Arhitecților), Irina Leca (specialist patrimoniu, Asociația Arche), Ionel David (Muzeul Nordului), precum și reprezentanții Asociației Nord, ai Primăriei Darabani și membri ai comunității locale.

Identitatea vizuală pentru întregul proiect este documentată într-un manual de identitate și o serie de ilustrații pentru viitoarele campanii de promovare a proiectului.

În 2020 și 2021 am făcut descărcarea arheologică și ne-am ocupat de îngrijirea sitului Primei Școli în cadrul mai multor ateliere și clăci. Noua clădire va fi ridicată pe conturul fundației sale originale, la care am ajuns în urma săpăturilor.

Timp de doi ani Primăria Darabani a lucrat la crearea unui parc în jurul viitoarei clădiri #PrimaȘcoală. Planul parcului este conceput pentru a integra #PrimaȘcoală, ca viitor muzeu și loc de întâlnirile pentru elevi, cu alte funcțiuni necesare pentru organizarea de activități educaționale și culturale, inclusiv un teatru de vară.

Ce vom face în continuare

În 2022 și 2023 organizăm la Darabani, cu sprijinul Ordinului Arhitecților și al Primăriei Darabani, clăci pentru #PrimaȘcoală. La aceste ateliere vor participa studenți la arhitectură din toată țara, elevi din Darabani și meșteri din regiunea de Nord. Sub coordonarea specialiștilor, aceștia vor reconstrui #PrimaȘcoală folosind tehnici și materiale tradiționale. Ne propunem să inaugurăm noua clădire în august 2023, la Zilele Nordului.

Pentru prima dintre clăci, cea dedicată refacerii fundației școlii, se găsesc aici detalii privind programul și modalitățile de participare.

Claca va avea loc la Darabani în perioada 16-18 septembrie 2022.

 

 

 

Între timp, Societatea de Studii Istorice din România realizează pentru Asociația Nord un amplu proiect de cercetare, care va cuprinde un studiu istoric privind prima școală sătească din Moldova, o documentare a istoriei învățământului din mediul rural din Moldova și o cercetare privind viața și activitatea lui Theodor Balș, întemeietorul târgului Darabani și al primei școli sătești din Moldova.

De asemenea, vor continua colaborările cu Muzeul Nordului pentru pregătirea expoziției permanente #PrimaȘcoală și cu Primăria Darabani pentru corelarea proiectului de reconstrucție cu realizarea parcului din jurul viitoarei clădiri.

Puteți susține campania #PrimaȘcoală prin sponsorizări în bani sau materiale, dar și prin donații în conturile Asociației Nord deschise la BCR:

  • RO13 RNCB 0301 1477 1126 0001 (lei)
  • RO56 RNCB 0301 1477 1126 0003 (euro)

Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.