Darabani.org este un site-magazin care prezintă poveștile oamenilor și locurilor din Darabani. E primul nostru proiect și prima prezentare pe internet a orașului unde Asociația Nord își are, simbolic, sediul. Darabani e cel mai nordic oraș din România, iar Darabani.org – cel mai nordic site de pe internetul românesc.
Darabani este un oraş în judeţul Botoşani, în apropiere de colţul celor trei frontiere (România, Moldova şi Ucraina). Este cel mai nordic oraş al României şi are 12 mii de locuitori.
Acum cinci sute de ani, oprindu-se pentru odihnă la Darabani după bătălia de la Lipnic, Ştefan cel Mare a sădit aici patru stejari pentru ca cei de după el să găsească umbră mai uşor. Eminescu a poposit şi el la Darabani, într-un turneu cu trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale.
Şi Miron Costin, George Enescu, Ion Pillat şi mareşalul Averescu au trecut pe aici, în legendă sau în fapt, lăsând în urmă poveşti care nu vor fi uitate. De acest oraş se leagă şi istoria celui mai mare proces al secolului XIX, avându-i pe Titu Maiorescu şi Gheorghe Cimara ca avocaţi ai părţilor.
Darabaniul a dat României şi lumii mai mulţi oameni emblematici. Despre ei, dar şi despre oamenii simpli, despre istoria şi cultura locurilor, despre frumuseţea şi simplitatea de acasă, despre toate acestea vorbeşte Darabani.org, cel mai nordic oraş de pe internetul românesc.