Începând cu 2016, organizăm în fiecare an competiții sportive de MTB (mountain bike), trail (alergare pe teren accidentat) și tenis.
După succesul primelor ediții acele acestor competiții și remarcând impactul social, mai ales în rândul celor tineri, al acestor inițiative, în 2018 am decis să înființăm Clubul Sportiv Nord, cu secții de ciclism, alergare, tenis și karting.
Prin Clubul Sportiv Nord derulăm două proiecte majore, Maratonul Nordului și Nord Cycling Team, și alte câteva inițiative.
Maratonul Nordului are loc în fiecare an la Pomârla (MTB) și Darabani (semimaraton Trail). La ediția din 2018 a Maratonului au participat 500 de concurenți din toată țara și din străinătate. Organizatorii, participanții și sponsorii Maratonului Nordului contribuie de fiecare dată la consolidarea Fondului de Biciclete, prin intermediul căruia 10 copii primesc biciclete în dar în fiecare an.
Nord Cycling Team este o echipă activă deocamdată la nivel de amatori, creată în primăvara lui 2018. La numai câteva luni de la înființare, NCT număra deja peste 20 de membri din regiunea de Nord și avea în palmares 3 podiumuri și 10 participări la competiții și brevete naționale. Echipa este una implicată social, organizând acțiuni de ecologizare, strângeri de fonduri pentru cauze comunitare și campanii de promovare a sportului și educație în rândul tinerilor.